Ziua plaja, seara iesit prin statiune cu gasca, mai incolo in noapte poze, cateodata somn pe plaja (destul de anevoios, ca te mancau tantarii), dimineata poze la rasarit, apoi cateva ore de somn pe plaja (de data asta pe bune, ca nu mai erau tantari), apoi iar de la capat … cam asa a fost sederea mea la mare.

La Liberty Parade a fost destul de ok. De ce zic destul, pentru ca mi s-a lungit gatu de asteptare pana a intrat Above and Beyond, abea la 3 dimineata. Iar pana atunci, Optik si Vali Barbulescu au mixat cam la fel tot timpu, de incepusem sa ma plictisesc de acelasi ritm tot timpu si era cat pe ce sa ma duc in camera.

Sa ne auzim cu bine la urmatorul Liberty Parade. Pana atunci, va las cu poze.

Da, ati auzit bine, plec la mareeee …. Nu pot sa zic ca sunt super incantat, pentru ca am lasat muntele si bicicleta (ambele la un loc) pentru un weekend la mare, dar sunt FOARTE incantat. Vreau sa vin rosu ca racu (si carcotasii sa se abtina sa continue fraza cu dureri de cap, insolatie, etc. DA??). Si acum sa fim seriosi, nu se poate vara fara o mare, nu-i asa?

Pe langa faptul ca ma duc la mare sa ma balacesc ca porcu, sa stau la soare ca vita, sa ma inrosesc ca racu sau sa ma innegresc ca hipopotamu in namol, ma duc pentru Liberty Parade. Concert pe plaja, muzica electronica, mii de fani, distractie. Anul acesta, special guest, Above and Beyond, ei fiind un urias motiv pentru care ma duc la Liberty Parade (altfel nu cred ca m-as fi dus).

La ora 3:30 decolearea pe A1, deci ma duc si eu sa dorm cateva ore, ca nu stiu cat voi mai avea sansa zilele care urmeaza.

Ne vedem la mare, oameni buni !!!

Cu intarzierile de rigoare (de, asa ii sta bine CFR-ului nostru drag/c si iubit), trenul ne lasa in Predeal pe la 18:30. Cu forte proaspete, si cu entuziasmul clocotind, am pornit spre Paraul Rece. O coborare scurta, dar in viteza pana la intersectie, apoi dreapta si ceva urcari pana la Paraul Rece.

Apoi s-a dezlantuit furtuna. Coborarea de la Paraul Rece pana in Rasnov. Eram amandoi pe alta lume. Tot muntele era al nostru. Eram stapani. Pedalam vertiginos pe serpentine, franam la curbe, ne inclinam ca la motociclism , apoi iar pedale pedale pedale, vantul suiera pe la urechi. Nu auzeai nimic, dar simteai, si asta era de ajuns. La suflet mi-a mers aceasta coborare.

O mica pauza si un snickers aproape de Rasnov, apoi intram pe drumul spre Bran. Ne trezim brusc din beautitudine: aveam vant din fata. Iar. Asta e, doar nu ne lasam batuti acum, nu ne sta in fire. Am continuat pedalarea pana in Bran, unde am mancat niste alune cu sare. Seara deja se lasase bine. Pana am ajuns in Moeciu de Jos, se inserare complet. Oprim la un magazin si ne improspatam puterile cu niste banane (si la comanda lui Vlad, care era la vila de dimineata, luam si o sticla de votca).

Apoi, cotim spre Moeciu de Sus si continuam tot inainte ca pionierii. Cred i-am urat “de bine” lui Vlad, sa ii ajunga pentru tot anul. Au ales cazarea la mama Dracului (cu D mare, ca sa intelegeti ca e un personaj real), la capatul pamantului. Era bezna, drumul prost, si mai era si la deal. Si departe. Am pedalat de ne-au sarit ochii din cap. Dupa o perioada, eu am inceput sa uit de oboseala de a pedala la bicla, si, nu stiu de unde, m-am incarcat cu o voie buna si o pofta de viata care si pe mine m-a uimit. Mergeam serpuit, urlam, fuieram, cantam, parca eram bagat in priza.

Am ajuns acolo pe la 10 noaptea. Eram extrem de veseli ca ajunsesem acolo, in mijlocul naturii. Gratarul era pe jumatate facut. Am luat un tricou de la Vlad (nu aveam haine la mine, remember?) si am inceput petrecerea. Carnea sfaraia pe gratar, inauntru canta muzica, fetele dansau.

O singura chestie mi-a displacut: dupa masa (care cred ca a fost pe la 12 noaptea), nu cred ca a durat un sfert de ora si numai erau, in afara de noi 2, decat 4 persoane in picioare (din 15). Noi doi eram plini de energie si voie buna, dupa ce facusem 120km, aveam chef de topaiala, de dans, de distractie, iar ei s-au dus la somn. Nu se face asa ceva.

Pe la 4 dimineata am pus si noi capul jos. Dar nu mult, pana pe la 9. Am iesit afara si am stat ca soparlele la soarele de dimineata, asa cum ne place noua mai mult. Stiti ca e placerea mea sa stau la soare dimineata, sa ma perpelesc pe toate partile.

Ziua a decurs placut. Soarele ba iesea, ba se ascundea dupa nori. A fost zi de relaxare. Aproximativ, caci nu ne-am putut abtine (eu cu John) sa nu ne urcam pe dealul din spatele casei, care era aproape vertical. La coborare, am adus floricele la fete

Inainte de gratar, am tras o fuga sa vedem incotro duce drumul in padure (cica drumul din Moeciu de Sus se continua prin padure pana la Cabana Padina – trebuie neaparat sa mergem pe acolo, si clar vom merge). La intoarcere ne-am oprit pe malul paraului care curgea pe langa drum si am facut o baie strasnica rece. Apoi la bustul gol, am gonit pana la vila.

Mai pe dup’amiaza am facut gratar cu o salata de legume cu otet. La suflet mi-a mers otetul ala. Apoi ne-am pregatit de plecare.

Pe la 6 seara am plecat din Moeciu de Sus. Si cum evident Murphy e un om sadic, in clipa cand am iesit pe poarta a inceput sa picure. Dar a dat doar cativa stropi razleti, probabil ca s-a simtit prost de la cate vorbe “de duh” a primit de la noi.

Coborarea spre Moeciu de Jos a fost divina. Cat de lung mi s-a parut drumul cu o seara inainte (bine, in sens invers), acum mi s-a parut un fleac. Am ramas cu gura cascata cand am ajuns in Moeciu de Jos. Cum? Gata? Dar aseara …

Am facut dreapta si am pornit la vale spre Bran. Vale ca vale, dar aveam vant din fata (iar!!). Si unul destul de insistent. El batea, noi pedalam. Pana la urma noi am avut castig de cauza, ca noi tot inaintam, si el nu ne oprea. Ce fraier:P

Vlad ne astepta la iesire din Tohanul Nou. Am urcat bicicletele in masina si am pornit spre Paraul Rece. Dupa o seara de petrecere, chiar nu aveam chef sa pedalam toata urcarea din Rasnov pana in Paraul Rece. Am vrut sa stam la soare sa ne bucuram de ziua frumoasa, si asta am si facut. Asa ca, acum pe urcarea spre Paraul Rece, admiram serpentinele prin geamul masinii.

Vlad ne-a parasutat la Paraul Rece in varful dealului, de unde noi am pornit vertiginos la vale spre Predeal. Ajunsi pe DN1, am facut dreapta spre Sinaia. Ghici cine ne-a intampinat iar … vantul din fata. Incapatanat rau, nu se lasa. Mai si bate haotic in toate partile cum i se nazare. Dar a fost frumoasa coborarea, am trecut prin Azuga, Busteni si apoi Poiana Tapului. Dupa Poiana Tapului, au inceput sa se vada urmele unei ploi, urma care au devenit tot mai evidente in Sinaia. Asa ca pe final, sa ne facem ca porcii. De la intrarea pe varianta in Sinaia si pana la gara, ne-am stropit de tot.

Ajunsi in gara, am luat belete … la un Intercity, asta fiind primul tren spre Bucuresti, la o ora si ceva de asteptat, care de fapt au fost vreo 2 jumate. Am plecat la 22:00 din Sinaia, cu o ora intarziere, si am ajuns pe la 12 si ceva noaptea in Bucuresti. Apoi glont pana acasa, o baie strasnica si direct la somn.]

Asta a fost aventura noastra din weekendul ce a trecut. A fost diferita de celelalte pentru ca a avut un mare aport de spontaneitate. M-am hotarat brusc, am plecat total nepregatit si cu mana in fund, calare pe o bicicleta. Conteaza sa traiesti viata si sa fi vesel in orice imprejurari. Multe lucruri cer planificare, dar veselia nu cere. Si rasul cel mai sanatos este cel care iese pe nepregatite.

Fiti veseli si traiti-va viata cu zambetul pe buze!

Am vorbit cu John si am facut planul pentru weekend. Trebuia sa umblam creanga pe undeva neaparat!
Pe 9 mai va fi Prima Evadare, concurs de ciclism cross country, intre Bucuresti si Snagov, traseul fiind prin paduri (Baneasa si Snagov) si drumurile de campie din jurul Bucurestiului, pe o distanta de 55km.  Cei de la Bate Saua au organizat o iesire pe traseul acestui concurs. Asa ca ne-am decis sa mergem si noi, sa vedem cum este traseul si, evident, sa ne luam doza de pedalat.

Zis si facut. De dimineata m-am echipat, mi-am luat cele necesare (sandvisuri, un polar pentru cand ne oprim, apa) si am plecat. Grupul mare s-a format la ora 9:00 in fata la Academia de Politie, in Baneasa. Plecam pe traseu cu primul grup. Am inceput pe asfalt, apoi imediat ne-am afundat in padure. Drumuri pietruite, o baltoaca 2, teren semiumed, excelent pentru pedalat. Pana cand dam de ditamai baltoaca in mijlocul drumului, si am inceput sa o luam pe langa biciclete printre desisul de copaci tineri. Iesim din nou la drum, unul cate unul, grupul s-a rasfirat. Mai mergem putin, o mana de oameni eram impreuna acum, pana ne-am dat seama ca … ne cam intorceam inapoi in Bucuresti. Telefoane, comentarii, mici nervi …

Inutili dupa parerea mea. Nu pot sa spun ca eram de acord cu situatia, trebuia mai bine pregatita tura, mai ales ca eram vreo 100 persoane. Dar … s-a intamplat, asta e. Eu am iesit sa pedalez, si nu ma oprea un amarat de traseu ratat. Am zis ca ma mai invart vreo 3-4 ore prin padurea aia, poate nimeresc si un drum spre Snagov sa stau pe malul lacului, si apoi ma intorc acasa.

Dar am luat-o pe alt drum si intr-un final dam in linia de centura. Acolo, o mica pauza, sa ne regrupam. Eram cam ora 10:45.

Stand eu cu john asa si uitandu-ne unul la altul, John zice:

J: “Auzi, Vlad e la Moeciu. A plecat de dimineata incolo, acum probabil ca e acolo. Mergem si noi?”

Ma uit la John, clipesc o data. Ma gandesc “nu am decat costumul de ciclism pe mine, un polar in ghiozdan si atat. La munte o sa fie frig seara, sunt cam cu namol de la mersul prin padure …”.

Eu (mai clipesc o data, apoi cat se poate de spontan): “Hai sa mergem, ce mama dracu!!!”

Asa ca i-am lasat pe ceilalti sa invarte pe campia aia si noi am plecat spre Ploiesti. Eram super entuziasmati, aveam o pofta nebuna sa ajungem acolo, sa fim in mijlocul naturii, pe calutii nostrii credinciosi.

Am mers vreo 3-4 km pe centura, vantul batea dinspre dreapta spate. Ne ajuta. Salta inima in noi. Pana cand am facut dreapta si am intrat pe DN1 cu destinatia Ploiesti … vantul a inceput sa ne sufle din fata, si asa a tinut-o pana la Ploiesti. Si pedalam, si pedalam, pana cand Ploiestiul  nu a mai rezistat asediului si l-am cucerit. Cred ca pe la 14:00 am ajuns in gara.

Am luat bilete la primul tren spre Predeal (un personal care pleca pe la 15:30). Apoi am tras o fuga in Bila, ne-am luat de mancare si am mancat pe saturate in natura, in parcul de langa gara, la o masa de sah (nu am facut o afacere buna cu mancarea din Bila, dar stim pentru data viitoare). Apoi, ca niste oameni iubitori de natura care se respecta, ne-am intins pe iarba verde cu burtile la soare, sa se aseze mancarea. A fost divin … nu pot descrie senzatia de implinire pe care o aveam in momentele alea.

Vine trenul la 15:30, ne urcam in el. Am nimerit un tren care avea vagon de biciclete. Am proptit bicicletele, apoi ne-am intins pe sirul de scaune (6 la numar, in linie, eu pe 3, John pe 3) si am tras un pui de somn strasnic si binevenit.

Dimineata, cu o pofta de viata nemaivazuta plecam din Bucuresti, cu destinatia Pitesti. Pe autostrada tot vedeam masini cu biciclete deasupra si ne tot intrebam oare unde s-or duce .

Ajunsi acolo, mergem sa ne inscriem. E placut sa fi inconjurat de oameni care au aceeasi pasiune arzatoare ca si a ta. Bicicletele erau aliniate pe jos, unii mestereau la ele, altii le admirau. Era un furnicar continuu in zona startului. Oamenii erau entuziasmati, bucurosi, nerabdatori sa intre in cursa. Se citea placerea in ochii lor!

Startul se da cu jumatate de ora intarziere. Incepuse sa imi bata inima datorita emotiei, fiind prima mea aventura de acest gen. La vreo 200m de start, iesim de pe asfalt si intram in padure. Buluc toata lumea pe o poteca ingusta. Pamant umed la inceput, cararea ingusta, apoi o coborare scurtuta si abrupta, o poienita scaldata de soare, apoi namoale, urcare, iar namoale, iar urcare, o zona dreapta de viteza, care se termina ghici in ce … namoale si apoi urcare, apoi iar o portiune de viteza, care se termina in … ati ghicit … namoale. Si sa nu uit coborarea de final, in curba la 180 grade si teren inclinat intr-o parte. Si asa prima tura. Asfalt cateva sute de metri, apoi tura a 2-a prin padure. Ati uitat cum a fost? Citit mai sus .

Acum cand ma gandesc, a fost al naibii de placuta combinatia de entuziasm si emotie atunci cand traseul cotea si intra in padure. Omul de asfalt care se aventureaza pe offroad, pentru prima data. Poteci printre copaci si frunze uscate, drumuri namolite, drumuri forestiere, coborari repezi, urcusuri abrupte si istovitoare (istovitoare ca aveam de impins la bicla ), frunze verzi de primavara prin care treceau curajoase raze de soare – toate mi-au mers la suflet. Oboseam la urcari cand impingeam “calutul”, alunecam pe noroi, dar voiam sa continui si sa fac la infinit traseul.

Dar dupa 3 ture mi s-a fluturat steagul cu patratele in fata – n-o sa-l iert niciodata pe castigatorul locului I ca m-a depasit cu o tura si m-a fortat sa fac cu o tura mai putin (aveam 4 ture de facut). Data viitoare poate voi fi mai breaz si le voi face pe toate.

Ca rezultat, am obtinut locul 44 din 106 (la categoria la care am participat). Bine, zic eu

Si acum cateva poze (pe care stiu ca le asteptati ):

Disclaimer: Pozele nu sunt ale mele, le-am preluat de pe picasaweb, cu scopul de a ma vedea in toata splendoarea

Cam asa au stat lucrurile. Super tura, la suflet mi-a mers. Pana data viitoare, spor la pedalat!

Voi partica la Arges Spring Race 2010, un concurs de mtb pentru toata lumea. Va fi primul concurs cu bicicleta la care voi participa, si in plus, prima tura pe teren offroad. Fiind posesorul unei cursiere, am rulat doar pe asfalt. Dar de cand m-am procopsit si cu un mtb, am zis sa incerc si asa ceva (nu doar sa o folosesc pentru cicloturism, care a fost principalul motiv pentru care am achizitionat-o).

Concursul se desfasoara in Pitesti, in parcul Trivale. Traseul este unul ciclic, o tura avand cam 4,6km. Voi participa la categoria “Fun Masculin”, unde vom avea de parcurs 4 ture (aproximativ 20km).

Sa vedem ce o sa iasa. O sa fim o gasca mai maricica, ingredientul principal pentru distractie si voie buna. Vom fi doar 3 persoane care vom participa, deci restul ne vor sustine cu patos Mergem sa ne distram si sa ne simtim bine, iar daca zeita Fortuna ne va rezerva si rezultate placute la concurs, nu le vom refuza

Tuturor participantilor “Bafta si spor la pedalat!!”. Iar voi, stati aproape pentru deznodamant, impresii si, eventual, poze (sunt sigur ca asta asteptati cel mai mult ).

Intalnirea: Gura de pasaj de la Piata Presei Libere. Traseu: Piata Presei Libere -> Arcul de Triumf -> Piata Victoriei -> Piata Aviatorilor -> Piata Charles de Gaulle -> ocolire Herastrau pe dreapta (pe la ambasada chineza probabil) -> cinematograful de vara din Herastrau.

Trebuie sa aratam ca nu suntem neinsemnati. Suntem multi si trebuie facut ceva pentru noi. Pistele de biciclete de pe trotuare sunt niste tampenii (trotuarul este al pietonilor, si au tot dreptul sa il foloseasca), suntem aratati cu degetul si pusi la zid, iar cei de la primarie parca sunt picati din plop, IN CAP: “bicicleta este pentru oamenii de la periferie, pentru cei ce nu-şi permit maşini“.

Asa ca, lasand la o parte chestiile rele, noi ne vedem sambata 17 aprilie la plimbare, de placere, pentru ca ne place sa mergem pe bicicleta. Nu au cum sa ne opreasca, pentru ca dorinta noastra de miscare si pasiunea pentru ceea ce ne place este mult mai mare decat dorinta lu’ astia de la putere de a nu face nimic.

Mai multe detalii aici: Bikewalk 2010 Editia I

Iesim din Campulung, si incepem sa urcam. Trecem pe langa cariera de piatra. Noaptea incepea usor sa isi faca aparitia. In varful dealului zarim Mausoleul de la Mateias. Decidem sa campam aici peste noapte. Pedalasem o ora. Ne ducem in spatele mausoleului, unde era o pasune intinsa, de unde vedeam Campulungul si toata valea.

Seara deja se lasase de-a binelea. Plantam cortul, intindem izoprenele afara si tragem o masa strasnica. Apoi legam bicicletele de gardul maosuleului, punem mancarea intr-un pom (ca sa nu ne trezim cu animale peste noi in cort) si ne intindem pe izoprene, savurand privelistea. Nimic nu e mai frumos decat sa stai intins in natura si sa te relaxezi.

Dimineata ne trezim pe la 7. Era o dimineata racoroasa de vara. Nu voiam sa mai plecam de acolo, voiam sa stam acolo toata ziua intinsi pe iarba. Dar planul era altul, asa ca trebuia respectat.

Am mancat putin, iar apoi la ora 8 am pornit din loc. Ne-a intampinat o coborare de vreo 6km pana in Dragoslavele, frumoasa, dar cam racoroasa. Apoi o portiune de drum drept prin Dragoslavele si Rucar, dupa care a inceput partea strong. O scurta urcare prin Rucar, scurta dar destul de obositoare. Ne-am oprit in varf sa mancam un Snickers. Si ca sa ni se duca oboseala mai repede, a aparut la geamul casei vecine o fatuca, tinerica, care a inceput sa … isi consulte sanii . Statea in fata geamului, in profil, si isi mangaia gentil obiectele din dotare. Cand ne-a vazut, s-a rusinat si a plecat de la fereastra.

Dar sa revenim (stiu ca nu vreti, dar asta e ). A urmat apoi o coborare pana la drumul care o ia spre pestera Dambovicioara, dupa care urcarea pe care o asteptam, pana in Fundata. Pedalam, eram fericiti ca faceam ceea ce ne place. Unii soferi ne claxonau, altii ne faceau cu mana. Noi, tot inainte ca pionierii. Cateva poze pe traseu, un snickers – doua, apoi iar pedale si pedale … Pedalam si dealul nu se mai termina …

Asta pana la un moment dat, cand … ghici ce? Urcarea s-a terminat. Ne-am oprit la un magazin, am baut un energizant (ca sa se absoarba pe durata coborarii), ne-am odihnit putin si apoi am luat-o la vale. Lunga vale pana in Bran, n-am ce zice. Trebuia sa fim cu ochii in patru, ca aveam viteza, si in plus mai erau si masini care ne depaseau. Frumoasa coborare, la suflet mi-a mers. Am mers blana pana in Bran.

Acolo am facut o poza cu castelul, si am pornit mai departe pana in Tohanul Nou (parca Nou, daca nu e Nou e cel Vechi ), unde am facut stanga spre Zarnesti. Frumoasa campia intre Bran si Zarnesti – intinsa, cu munti in fata si in spate – care mai ca te tragea de maneca sa ramai acolo.

In Zarnesti am facut refill, apoi am pornit la drum spre Poiana Marului. Drumul urca printr-o padure splendida. Verde, racoroasa, relaxanta. Trecuse de mijlocul zilei (cred ca era in jur de ora 14:00) si ni se cam facuse foame. Abia am tras de noi sa facem urcarea prin padure.

Apoi drumul o ia pe langa un parau. Am gasit o pajiste unde sa mancam. Ne-am intins pe izoprene (vai ce bine a fost!!), am mancat ceva si am tras un somn de 1h. Somnul ala a fost ca mana cereasca.

La plecare din poienita, in timp ce strangeam, trece un camion pe strada. Eu, la bustul gol, cu pantalonii de ciclism mulati, eram aplecat desupra ghiozdanului, facand bagajul, cu fundul spre strada. Cel din camion urla la noi: “Heeeiii baiatu baiatuu (in timp ce arata un semn obscen), nu mai sta capra ca te ia colegu!!!”. Ne-am pus pe un ras copios, si radeam, si radeam, pana au inceput sa ne doara falcile si burtile.

Vremea era linistita. Linistea dinaintea furtunii. Nimic nu misca, nimic nu adia. Am pornit la drum. Am mers blana spre Poiana Marului, drumul fiind usor inclinat in directia noastra de mers.

Dupa ce am trecut de Sinca Noua, s-a dezlantuit furtuna. Ploa cu galeata. La propriu. Pur si simplu nu vedeai asfaltul de cata apa era pe jos. Am vrut initial sa ne oprim sub un copac (eu aveam fobie de mers pe ud), dar am pornit mai departe ca tuna si in plus ni se facuse frig rau. Si asa am mers vreo jumatate de ora printr-o ploaie torentiala.

Apoi a iesit soarele. In satele care au urmat pana in Sercaia, oamenii care iesisera afara dupa ploaie se uitau ca la urs la noi … “Uite-i si pe nebunii astia!” or fi zis in gand.

Informatie importanta: drumul din Sinca Noua pana in Sercaia este prost si plin de gropi.

Am traversat apoi DN1 in Sercaia si am tinut drumul spre Parau si apoi Grid. Asa placut este sa ajungi la destinatie dupa o zi de mers pe bicicleta 100km. Mama lui John ne-a bagat repede cate o aspirina pe gat, sa nu ne ia febra musculara, iar tatal lui John cate un pahar de tuica. Strasnica tuica dupa ziua aia.

A fost un traseu frumos, pe care cu siguranta o sa il mai fac. Si va astept si pe voi sa va alaturati, fie pe bicicleta, fie cu alte mijloace de transport. Ca nimic nu e mai frumos ca seara, dupa o zi de efort, sa stai cu gasca in jurul unui foc si sa palavragesti.

Va las cu bine si, pana la viitoarea incursiune biciclista, spor la pedalat!!

Dimineata la 8:10 trenu m-a aruncat pe peron. De acolo, cat m-am invartit prin Ploiesti, la 8:30 eram pe Bd. Republicii, pentru a iesi din oras. O pauza pe la calea ferata, o pauza in Comarnic, pe la 11:45 eram in Sinaia (3h15min). Drumul a fost ok, nu a batut vantul, totul a decurs lin.

In Sinaia am mancat, am stat tolanit pe banca in parc, am admirat zapada de pe sus care m-a dus cu gandul la snowboard … Si cel mai placut a fost ca mi-au dat tarcoale 2 veverite. Le-am intins mana, au venit, au mirosit, au vazut ca e bluff si s-au dus mai departe. La un moment dat, una din ele s-a urcat pe trunchiul copacului din spatle bancii pe care eram eu. Cand m-am uitat in spate sa vad unde e, a scos si ea capul dupa copac, ca si cum ar fi vrut sa zica “BAUUU” Super tare.

La 12:30 am pus piciorul in prag si am pornit inapoi spre Ploiesti. Coborarea pana in Comarnic a fost super. Cam racoare la viteza aia, dar polarul de pe mine si-a facut treaba. In Comarnic am mancat un snickers si am pornit mai departe.

Aveam vant din fata. Picioarele imi erau obosite (de, nu am antrenament pentru a face curse lungi). Cu toate astea, am mers nesperat de bine. Avand in vedere ca eram obosit si aveam vant din fata, ma asteptam sa ma tarai pana in Ploiesti, dar nu a fost asa. Am mers aproape ca la dus (m-a ajutat faptul ca portiunea “plata” Comarnic – Ploiesti nu e chiar plata … e insesizabil inclinata spre Ploiesti. Dar acel insesizabil a facut diferenta).

La 14:45 eram la centura Ploiestiului si cedam trecerea celor care veneau dinspre Bucuresti. Iar la 15:00 eram la gara (2h30min). M-am dus si am luat bilet la primul tren, personalul de 15:15 din Ploiesti. A venit cu 30min intarziere, dar nu-i bai.

Plimbarea a fost una reusita. M-am simtit bine, chiar daca strangeam din dinti din cauza picioarelor. Dar au fost ascultatoare si m-au dus. Au facut azi 65km x 2 = 130km. Se puteau inca 60km in plus, dar riscam sa ma tarai la propriu pana acasa si nu am vrut.

Pana data viitoare,  Spor la pedalat!!

P.S. Ignorati ceea ce afisa computerul …  a afisat in balarii toata tura

Este ora 6:30 in za morning, iar eu ma pregatesc de o tura de vineri cu bicicleta.

Pai itinerariul ar cam fi asa: trenul pleaca din Bucuresti la ora 7:30, iar pe la 8:10 face pauza in Ploiesti. Ma lasa pe mine, si el pleaca mai departe. Nu vreau sa fac intrecere cu el, ca de … cel mai destept cedeaza.

De aici porneste incursiunea mea de astazi. Punct final (sau mai bine zis de intoarcere): Sinaia, care se afla la vreo 65km departare. Unde voi manca un sandwich, ceva energizant si voi sta tolanit pe banca in parc.

Apoi voi face cale intoarsa, inapoi pe unde am venit, pana la Ploiesti. Aici lucrurile se ramifica: daca voi avea chef si putere, voi mai pedala inca vreo 60km pana in Bucuresti. Daca nu, voi lua atotmilostivul tren si voi ateriza inapoi in Bucuresti.

Pai ce sa zic eu … celor care lucreaza le urez “servici usor”, celorlalti … bucurati-va de ziua libera. Iar mie, clasicul “Spor la pedalat!”