Acum urmeaza partea a 2-a a weekendului care are ca motto “unde dai si unde crapa“. Era planificat sa ma invart cu bicicleta pe langa Bucuresti si am ajuns la capatul lumii in Moeciu de Sus. Ca sa stiti despre ce vorbesc, citi si partea 1.
Cu intarzierile de rigoare (de, asa ii sta bine CFR-ului nostru drag/c si iubit), trenul ne lasa in Predeal pe la 18:30. Cu forte proaspete, si cu entuziasmul clocotind, am pornit spre Paraul Rece. O coborare scurta, dar in viteza pana la intersectie, apoi dreapta si ceva urcari pana la Paraul Rece.
Apoi s-a dezlantuit furtuna. Coborarea de la Paraul Rece pana in Rasnov. Eram amandoi pe alta lume. Tot muntele era al nostru. Eram stapani. Pedalam vertiginos pe serpentine, franam la curbe, ne inclinam ca la motociclism 
, apoi iar pedale pedale pedale, vantul suiera pe la urechi. Nu auzeai nimic, dar simteai, si asta era de ajuns. La suflet mi-a mers aceasta coborare.
O mica pauza si un snickers aproape de Rasnov, apoi intram pe drumul spre Bran. Ne trezim brusc din beautitudine: aveam vant din fata. Iar. Asta e, doar nu ne lasam batuti acum, nu ne sta in fire. Am continuat pedalarea pana in Bran, unde am mancat niste alune cu sare. Seara deja se lasase bine. Pana am ajuns in Moeciu de Jos, se inserare complet. Oprim la un magazin si ne improspatam puterile cu niste banane (si la comanda lui Vlad, care era la vila de dimineata, luam si o sticla de votca).
Apoi, cotim spre Moeciu de Sus si continuam tot inainte ca pionierii. Cred i-am urat “de bine” lui Vlad, sa ii ajunga pentru tot anul. Au ales cazarea la mama Dracului (cu D mare, ca sa intelegeti ca e un personaj real), la capatul pamantului. Era bezna, drumul prost, si mai era si la deal. Si departe. Am pedalat de ne-au sarit ochii din cap. Dupa o perioada, eu am inceput sa uit de oboseala de a pedala la bicla, si, nu stiu de unde, m-am incarcat cu o voie buna si o pofta de viata care si pe mine m-a uimit. Mergeam serpuit, urlam, fuieram, cantam, parca eram bagat in priza.
Am ajuns acolo pe la 10 noaptea. Eram extrem de veseli ca ajunsesem acolo, in mijlocul naturii. Gratarul era pe jumatate facut. Am luat un tricou de la Vlad (nu aveam haine la mine, remember?) si am inceput petrecerea. Carnea sfaraia pe gratar, inauntru canta muzica, fetele dansau.
O singura chestie mi-a displacut: dupa masa (care cred ca a fost pe la 12 noaptea), nu cred ca a durat un sfert de ora si numai erau, in afara de noi 2, decat 4 persoane in picioare (din 15). Noi doi eram plini de energie si voie buna, dupa ce facusem 120km, aveam chef de topaiala, de dans, de distractie, iar ei s-au dus la somn. Nu se face asa ceva.
Pe la 4 dimineata am pus si noi capul jos. Dar nu mult, pana pe la 9. Am iesit afara si am stat ca soparlele la soarele de dimineata, asa cum ne place noua mai mult. Stiti ca e placerea mea sa stau la soare dimineata, sa ma perpelesc pe toate partile.
Ziua a decurs placut. Soarele ba iesea, ba se ascundea dupa nori. A fost zi de relaxare. Aproximativ, caci nu ne-am putut abtine (eu cu John) sa nu ne urcam pe dealul din spatele casei, care era aproape vertical. La coborare, am adus floricele la fete 
Inainte de gratar, am tras o fuga sa vedem incotro duce drumul in padure (cica drumul din Moeciu de Sus se continua prin padure pana la Cabana Padina – trebuie neaparat sa mergem pe acolo, si clar vom merge). La intoarcere ne-am oprit pe malul paraului care curgea pe langa drum si am facut o baie strasnica rece. Apoi la bustul gol, am gonit pana la vila.
Mai pe dup’amiaza am facut gratar cu o salata de legume cu otet. La suflet mi-a mers otetul ala. Apoi ne-am pregatit de plecare.
Pe la 6 seara am plecat din Moeciu de Sus. Si cum evident Murphy e un om sadic, in clipa cand am iesit pe poarta a inceput sa picure. Dar a dat doar cativa stropi razleti, probabil ca s-a simtit prost de la cate vorbe “de duh” a primit de la noi.
Coborarea spre Moeciu de Jos a fost divina. Cat de lung mi s-a parut drumul cu o seara inainte (bine, in sens invers), acum mi s-a parut un fleac. Am ramas cu gura cascata cand am ajuns in Moeciu de Jos. Cum? Gata? Dar aseara …
Am facut dreapta si am pornit la vale spre Bran. Vale ca vale, dar aveam vant din fata (iar!!). Si unul destul de insistent. El batea, noi pedalam. Pana la urma noi am avut castig de cauza, ca noi tot inaintam, si el nu ne oprea. Ce fraier:P
Vlad ne astepta la iesire din Tohanul Nou. Am urcat bicicletele in masina si am pornit spre Paraul Rece. Dupa o seara de petrecere, chiar nu aveam chef sa pedalam toata urcarea din Rasnov pana in Paraul Rece. Am vrut sa stam la soare sa ne bucuram de ziua frumoasa, si asta am si facut. Asa ca, acum pe urcarea spre Paraul Rece, admiram serpentinele prin geamul masinii.
Vlad ne-a parasutat la Paraul Rece in varful dealului, de unde noi am pornit vertiginos la vale spre Predeal. Ajunsi pe DN1, am facut dreapta spre Sinaia. Ghici cine ne-a intampinat iar … vantul din fata. Incapatanat rau, nu se lasa. Mai si bate haotic in toate partile cum i se nazare. Dar a fost frumoasa coborarea, am trecut prin Azuga, Busteni si apoi Poiana Tapului. Dupa Poiana Tapului, au inceput sa se vada urmele unei ploi, urma care au devenit tot mai evidente in Sinaia. Asa ca pe final, sa ne facem ca porcii. De la intrarea pe varianta in Sinaia si pana la gara, ne-am stropit de tot.
Ajunsi in gara, am luat belete … la un Intercity, asta fiind primul tren spre Bucuresti, la o ora si ceva de asteptat, care de fapt au fost vreo 2 jumate. Am plecat la 22:00 din Sinaia, cu o ora intarziere, si am ajuns pe la 12 si ceva noaptea in Bucuresti. Apoi glont pana acasa, o baie strasnica si direct la somn.]
Asta a fost aventura noastra din weekendul ce a trecut. A fost diferita de celelalte pentru ca a avut un mare aport de spontaneitate. M-am hotarat brusc, am plecat total nepregatit si cu mana in fund, calare pe o bicicleta. Conteaza sa traiesti viata si sa fi vesel in orice imprejurari. Multe lucruri cer planificare, dar veselia nu cere. Si rasul cel mai sanatos este cel care iese pe nepregatite.
Fiti veseli si traiti-va viata cu zambetul pe buze!
