Din ciclul “unde dai si unde crapa“:
Am vorbit cu John si am facut planul pentru weekend. Trebuia sa umblam creanga pe undeva neaparat!
Pe 9 mai va fi Prima Evadare, concurs de ciclism cross country, intre Bucuresti si Snagov, traseul fiind prin paduri (Baneasa si Snagov) si drumurile de campie din jurul Bucurestiului, pe o distanta de 55km. Cei de la Bate Saua au organizat o iesire pe traseul acestui concurs. Asa ca ne-am decis sa mergem si noi, sa vedem cum este traseul si, evident, sa ne luam doza de pedalat.
Zis si facut. De dimineata m-am echipat, mi-am luat cele necesare (sandvisuri, un polar pentru cand ne oprim, apa) si am plecat. Grupul mare s-a format la ora 9:00 in fata la Academia de Politie, in Baneasa. Plecam pe traseu cu primul grup. Am inceput pe asfalt, apoi imediat ne-am afundat in padure. Drumuri pietruite, o baltoaca 2, teren semiumed, excelent pentru pedalat. Pana cand dam de ditamai baltoaca in mijlocul drumului, si am inceput sa o luam pe langa biciclete printre desisul de copaci tineri. Iesim din nou la drum, unul cate unul, grupul s-a rasfirat. Mai mergem putin, o mana de oameni eram impreuna acum, pana ne-am dat seama ca … ne cam intorceam inapoi in Bucuresti. Telefoane, comentarii, mici nervi …
Inutili dupa parerea mea. Nu pot sa spun ca eram de acord cu situatia, trebuia mai bine pregatita tura, mai ales ca eram vreo 100 persoane. Dar … s-a intamplat, asta e. Eu am iesit sa pedalez, si nu ma oprea un amarat de traseu ratat. Am zis ca ma mai invart vreo 3-4 ore prin padurea aia, poate nimeresc si un drum spre Snagov sa stau pe malul lacului, si apoi ma intorc acasa.
Dar am luat-o pe alt drum si intr-un final dam in linia de centura. Acolo, o mica pauza, sa ne regrupam. Eram cam ora 10:45.
Stand eu cu john asa si uitandu-ne unul la altul, John zice:
J: “Auzi, Vlad e la Moeciu. A plecat de dimineata incolo, acum probabil ca e acolo. Mergem si noi?”
Ma uit la John, clipesc o data. Ma gandesc “nu am decat costumul de ciclism pe mine, un polar in ghiozdan si atat. La munte o sa fie frig seara, sunt cam cu namol de la mersul prin padure …”.
Eu (mai clipesc o data, apoi cat se poate de spontan): “Hai sa mergem, ce mama dracu!!!”
Asa ca i-am lasat pe ceilalti sa invarte pe campia aia si noi am plecat spre Ploiesti. Eram super entuziasmati, aveam o pofta nebuna sa ajungem acolo, sa fim in mijlocul naturii, pe calutii nostrii credinciosi.
Am mers vreo 3-4 km pe centura, vantul batea dinspre dreapta spate. Ne ajuta. Salta inima in noi. Pana cand am facut dreapta si am intrat pe DN1 cu destinatia Ploiesti … vantul a inceput sa ne sufle din fata, si asa a tinut-o pana la Ploiesti. Si pedalam, si pedalam, pana cand Ploiestiul nu a mai rezistat asediului si l-am cucerit. Cred ca pe la 14:00 am ajuns in gara.
Am luat bilete la primul tren spre Predeal (un personal care pleca pe la 15:30). Apoi am tras o fuga in Bila, ne-am luat de mancare si am mancat pe saturate in natura, in parcul de langa gara, la o masa de sah (nu am facut o afacere buna cu mancarea din Bila, dar stim pentru data viitoare). Apoi, ca niste oameni iubitori de natura care se respecta, ne-am intins pe iarba verde cu burtile la soare, sa se aseze mancarea. A fost divin … nu pot descrie senzatia de implinire pe care o aveam in momentele alea.
Vine trenul la 15:30, ne urcam in el. Am nimerit un tren care avea vagon de biciclete. Am proptit bicicletele, apoi ne-am intins pe sirul de scaune (6 la numar, in linie, eu pe 3, John pe 3) si am tras un pui de somn strasnic si binevenit.
