Urmeaza partea a 2-a a unui frumos traseu realizat de mine si de John pe culoarul Rucar – Bran. Pentru partea 1, intrati pe linkul (si chiar recomand sa o faceti 
): Cu bicicleta pe Rucar-Bran – Part 1
Iesim din Campulung, si incepem sa urcam. Trecem pe langa cariera de piatra. Noaptea incepea usor sa isi faca aparitia. In varful dealului zarim Mausoleul de la Mateias. Decidem sa campam aici peste noapte. Pedalasem o ora. Ne ducem in spatele mausoleului, unde era o pasune intinsa, de unde vedeam Campulungul si toata valea.
Seara deja se lasase de-a binelea. Plantam cortul, intindem izoprenele afara si tragem o masa strasnica. Apoi legam bicicletele de gardul maosuleului, punem mancarea intr-un pom (ca sa nu ne trezim cu animale peste noi in cort) si ne intindem pe izoprene, savurand privelistea. Nimic nu e mai frumos decat sa stai intins in natura si sa te relaxezi.
Dimineata ne trezim pe la 7. Era o dimineata racoroasa de vara. Nu voiam sa mai plecam de acolo, voiam sa stam acolo toata ziua intinsi pe iarba. Dar planul era altul, asa ca trebuia respectat.
Am mancat putin, iar apoi la ora 8 am pornit din loc. Ne-a intampinat o coborare de vreo 6km pana in Dragoslavele, frumoasa, dar cam racoroasa. Apoi o portiune de drum drept prin Dragoslavele si Rucar, dupa care a inceput partea strong. O scurta urcare prin Rucar, scurta dar destul de obositoare. Ne-am oprit in varf sa mancam un Snickers. Si ca sa ni se duca oboseala mai repede, a aparut la geamul casei vecine o fatuca, tinerica, care a inceput sa … isi consulte sanii 
. Statea in fata geamului, in profil, si isi mangaia gentil obiectele din dotare. Cand ne-a vazut, s-a rusinat si a plecat de la fereastra.
Dar sa revenim (stiu ca nu vreti, dar asta e ). A urmat apoi o coborare pana la drumul care o ia spre pestera Dambovicioara, dupa care urcarea pe care o asteptam, pana in Fundata. Pedalam, eram fericiti ca faceam ceea ce ne place. Unii soferi ne claxonau, altii ne faceau cu mana. Noi, tot inainte ca pionierii. Cateva poze pe traseu, un snickers – doua, apoi iar pedale si pedale … Pedalam si dealul nu se mai termina …
Asta pana la un moment dat, cand … ghici ce? Urcarea s-a terminat. Ne-am oprit la un magazin, am baut un energizant (ca sa se absoarba pe durata coborarii), ne-am odihnit putin si apoi am luat-o la vale. Lunga vale pana in Bran, n-am ce zice. Trebuia sa fim cu ochii in patru, ca aveam viteza, si in plus mai erau si masini care ne depaseau. Frumoasa coborare, la suflet mi-a mers. Am mers blana pana in Bran.
Acolo am facut o poza cu castelul, si am pornit mai departe pana in Tohanul Nou (parca Nou, daca nu e Nou e cel Vechi 
), unde am facut stanga spre Zarnesti. Frumoasa campia intre Bran si Zarnesti – intinsa, cu munti in fata si in spate – care mai ca te tragea de maneca sa ramai acolo.
In Zarnesti am facut refill, apoi am pornit la drum spre Poiana Marului. Drumul urca printr-o padure splendida. Verde, racoroasa, relaxanta. Trecuse de mijlocul zilei (cred ca era in jur de ora 14:00) si ni se cam facuse foame. Abia am tras de noi sa facem urcarea prin padure.
Apoi drumul o ia pe langa un parau. Am gasit o pajiste unde sa mancam. Ne-am intins pe izoprene (vai ce bine a fost!!), am mancat ceva si am tras un somn de 1h. Somnul ala a fost ca mana cereasca.
La plecare din poienita, in timp ce strangeam, trece un camion pe strada. Eu, la bustul gol, cu pantalonii de ciclism mulati, eram aplecat desupra ghiozdanului, facand bagajul, cu fundul spre strada. Cel din camion urla la noi: “Heeeiii baiatu baiatuu (in timp ce arata un semn obscen), nu mai sta capra ca te ia colegu!!!”. Ne-am pus pe un ras copios, si radeam, si radeam, pana au inceput sa ne doara falcile si burtile.
Vremea era linistita. Linistea dinaintea furtunii. Nimic nu misca, nimic nu adia. Am pornit la drum. Am mers blana spre Poiana Marului, drumul fiind usor inclinat in directia noastra de mers.
Dupa ce am trecut de Sinca Noua, s-a dezlantuit furtuna. Ploa cu galeata. La propriu. Pur si simplu nu vedeai asfaltul de cata apa era pe jos. Am vrut initial sa ne oprim sub un copac (eu aveam fobie de mers pe ud), dar am pornit mai departe ca tuna si in plus ni se facuse frig rau. Si asa am mers vreo jumatate de ora printr-o ploaie torentiala.
Apoi a iesit soarele. In satele care au urmat pana in Sercaia, oamenii care iesisera afara dupa ploaie se uitau ca la urs la noi … “Uite-i si pe nebunii astia!” or fi zis in gand.
Informatie importanta: drumul din Sinca Noua pana in Sercaia este prost si plin de gropi.
Am traversat apoi DN1 in Sercaia si am tinut drumul spre Parau si apoi Grid. Asa placut este sa ajungi la destinatie dupa o zi de mers pe bicicleta 100km. Mama lui John ne-a bagat repede cate o aspirina pe gat, sa nu ne ia febra musculara, iar tatal lui John cate un pahar de tuica. Strasnica tuica dupa ziua aia.
A fost un traseu frumos, pe care cu siguranta o sa il mai fac. Si va astept si pe voi sa va alaturati, fie pe bicicleta, fie cu alte mijloace de transport. Ca nimic nu e mai frumos ca seara, dupa o zi de efort, sa stai cu gasca in jurul unui foc si sa palavragesti.
Va las cu bine si, pana la viitoarea incursiune biciclista, spor la pedalat!!
-
- John – dimineata in spatele mausoleului
-
- Culcusul nostru
-
- Eu – dimineata in spatele mausoleului
-
- Calutii nostri
-
- In departare drumul care coboara spre Dragoslavele
-
- Vedere cu zona de campat
-
- Eu – dimineata la plecare
-
- John – dimineata la plecare
-
- La intrare in Rucar
-
- La intrare in Rucar
-
- Urcarea spre Fundata
-
- Urcarea spre Fundata
-
- Urcarea spre Fundata
-
- Urcarea spre Fundata
-
- Urcarea spre Fundata
-
- Intrarea in Dambovicioara
-
- In Bran
-
- In Bran
-
- In Bran
-
- In Bran
